COMISIA DE DISCIPLINĂ – 22.09.2015

PROCES VERBAL

 

Încheiat astăzi, 22.09.2015, în ședința Comisiei de Disciplină a AJF Suceava.

În cadrul ședinței s-au luat în discuție următoarele jocuri:

1. AS STEAUA DUMBRĂVENI – AS LOCOMOTIVA DORNEȘTI, LIGA A V-A SERIA EST, 22.09.2015.

Echipa AS LOCOMOTIVA DORNEȘTI nu s-a prezentat la joc.

Comisia hotărăște: – omologhează jocul cu 3-0 în favoarea echipei AS STEAUA DUMBRĂVENI și sancționează clubul AS LOCOMOTIVA DORNEȘTI cu 250 lei penalitate sportivă conform art. 79.1.b din RD AJF 2015.

– obligă clubul AS LOCOMOTIVA DORNEȘTI să ramburseze suma de 150 lei cheltuieli de organizare clubului AS STEAUA DUMBRĂVENI cf. art. 79.7 din RD AJF 2015.

-obligă clubul AS LOCOMOTIVA DORNEȘTI să achite suma de 190 lei reprezentând baremurile pentru arbitri cf. art. 79.7 din RD AJF 2015.

2. AS RECOLTA FÂNTÂNELE – ACS BUCOVINA 2 RĂDĂUȚI, LIGA INTER CONTI SENIORI, disputat la data de 20.09.2015, arbitru AVĂDANEI IONUȚ, observator ANTONIU DUMITRU.

Din raportul de arbitraj s-a constatat că a fost eliminat jucătorul BUTNARIU CONSTANTIN de la echipa ACS BUCOVINA 2 RĂDĂUȚI pentru amenințarea arbitrului. De asemenea, au fost eliminați: antrenorul IULIAN IONESI de la echipa ACS BUCOVINA 2 RĂDĂUȚI pentru pătrunderea pe terenul de joc bruscând arbitrul (trăgându-l de urechea dreaptă) și medicul echipei ACS BUCOVINA 2 RĂDĂUȚI pentru pătrunderea pe terenul de joc protestând la deciziile arbitrului.

La pauza jocului cât și la finalul jocului, persoanele mai sus menționate și-au cerut scuze pentru comportamentul avut.

Comisia hotărăște: – suspendă jucătorul BUTNARIU CONSTANTIN de la echipa ACS BUCOVINA 2 RĂDĂUȚI pentru una etapă și 100 lei penalitate sportivă cf. art. 55.a coroborat cu art. 43.4.d din RD AJF 2015.

-suspendă antrenorul echipei ACS BUCOVINA 2 RĂDĂUȚI, d-nul IULIAN IONESI pentru 2 etape și 200 lei penalitate sportivă cf. art. 55.a coroborat cu art. 43.4.d din RD AJF 2015;

– suspendă medicul echipei ACS BUCOVINA 2 RĂDĂUȚI, d-nul CĂUNII CEZAR pentru una etapă și 100 lei penalitate sportivă, cf. art. 68.a coroborat cu art. 43.4.c din RD AJF 2015.

 3. AS MOLDOVA DRĂGUȘENI – AS VICTORIA VATRA MOLDOVIȚEI, LIGA INTER CONTI SENIORI, disputat la data de 20.09.2015, arbitru SRODER ROBERT, observator CHILARIU IOAN.

Din raportul de arbitraj s-a constatat că a fost eliminat jucătorul ZANCU GABRIEL de la echipa AS MOLDOVA DRĂGUȘENI pentru comportare violentă, lovind cu cotul în piept un adversar. De asemenea, arbitrul asisstent A2 a fost lovit cu o piatră care a fost aruncată din tribună. La sfârșitul jocului, spectatorii au pătruns pe terenul de joc aducând injurii și amenințări brigăzii de arbitrii.

Comisia hotărăște: – suspendă jucătorul ZANCU GABRIEL de la echipa AS MOLDOVA DRĂGUȘENI pentru 2 etape și 200 lei penalitate sportivă, cf. art. 63.1.b și 63.2.2 din RD AJF 2015;

– sancționează clubul AS MOLDOVA DRĂGUȘENI cu 400 lei penalitate sportivă cf. art. 83.2.d și obligă clubul AS MOLDOVA DRĂGUȘENI să joace următorul joc în localitatea Drăgușeni, fără spectatori, conform art. 14.b din RD AJF 2015. Clubul AS MOLDOVA DRĂGUȘENI va fi răspunzător pentru organizarea jocului respectiv fără spectatori.

4. AS SPORTING POIENI SOLCA – AS BISTRIȚA BROȘTENI, LIGA A V-A SERIA VEST, disputat la data de 20.09.2015, arbitru BILOUSEAC FLORIN.

Din raportul de arbitraj s-a constatat că au fost eliminați jucătorii: BUBURUZAN AUREL de la echipa AS SPORTING POIENI SOLCA și CEAUN ANDREI de la echipa AS BISTRIȚA BROȘTENI pentru cumul de avertismente.

Comisia hotărăște: -suspendă jucătorii: BUBURUZAN AUREL de la echipa AS SPORTING POIENI SOLCA și CEAUN ANDREI de la echipa AS BISTRIȚA BROȘTENI pentru una etapă și 30 lei penalitate sportivă fiecare cf. art. 63.1.g din RD AJF 2015.

5. CSO VIITORUL LITENI – ACS ȘOMUZ FĂLTICENI , LIGA INTER CONTI SENIORI, disputat la dată de 20.09.2015, arbitru BILIUS ANDREI, observator PĂDURARU VASILE.

Din raportul observatorului și  proba video s-a constatat că antrenorul echipei CSO VIITORUL LITENI, d-nul MARANDA DEMIS a pătruns pe terenul de joc după marcarea golului de către echipa sa, manifestându-și bucuria alături de jucătorii săi.

Comisia hotărăște : – suspendă antrenorul echipei CSO VIITORUL LITENI, d-nul MARANDA DEMIS, pentru una etapă cf. art. 43.4.d din RD AJF 2015.

COMISIA DE DISCIPLINĂ:

PREȘEDINTE: GUDULA MIHAI

VICEPREȘEDINTE: LEUCIUC FLORIN

MEMBRU : CONSTANTIN ADRIAN

SECRETAR : MURĂRIȚA PETRU

Share Button

Leave a Reply