COMUNICAT AJF

21.02.2018

ÎN ATENȚIA MEMBRILOR AFILIAȚI

 

FRF stabileşte pe 28 februarie meciurile de baraj pentru promovarea în Liga 3

 

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, astăzi, pe site-ul oficial, că tragerea la sorţi pentru stabilirea jocurilor de baraj pentru promovarea în campionatul Ligii 3, ediţia 2018-2019, va avea loc pe data de 28 februarie, de la ora 9:30, la Casa Fotbalului.

Potrivit articolului 4 din Regulamentul de organizare a barajului de promovare în Liga 3, ediţia 2018-2019, “stabilirea jocurilor de baraj va fi făcută prin tragere la sorţi în prezenţa tuturor reprezentanţilor asociaţiilor judeţene de fotbal, în luna februarie 2018, de către Departamentul Competiţii al FRF, astfel:

– în conformitate cu împărţirea pe regiuni administrative a ţării şi ţinând cont de necesitatea de a avea şase judeţe în fiecare regiune, se împart cele 42 asociaţii rezultând  7 (şapte) regiuni. Județul Suceava va face parte din :

Regiunea 1, Nord-Est: Bacău, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Suceava, Vaslui .

Pe 16 iunie 2018 (ora 18:00, turul) şi 23 iunie 2018 (ora 17:30, returul), cele 42 de campioane judeţene vor juca pentru 21 de locuri promovabile în Liga 3. Meciurile de baraj se dispută în sistem eliminatoriu, tur-retur, pe terenul fiecărei echipe.

 

Share Button

Leave a Reply